Miercuri, 3 noiembrie, s-a desfășurat o rundă de discuții între PNL și USR în legătură cu refacerea coaliției de guvernare. După aceste discuții, președintele PNL Florin Cîțu a susținut o declarație de presă pe parcursul căreia a precizat că sunt șanse mari privind refacerea coaliției de guvernare. La rândul său, președintele USR Dacian Cioloș a menționat că a simțit din partea PNL o disponibilitate referitoare la refacerea coaliției, însă le oferă peneliștilor termen până mâine de a se decide cu cine negociază coagularea unei majorități pentru susținerea unui Guvern, cu USR ori cu PSD. În contextul în care liderul grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, le-a transmis celor din PNL, conform site-ului Stiripesurse, faptul că cei 18 parlamentari ai grupării sale nu vor mai vota un Guvern PNL-USR, atât Florin Cîțu, cât și Dacian Cioloș au dat de înțeles că se poate coagula o majoritate și fără susținerea respectivilor parlamentari. Nu în cele din urmă, Dacian Cioloș a subliniat că, în cadrul discuțiilor purtate astăzi cu PNL, a precizat că este necesară punerea la punct în cazul refacerii coaliției și a unui calendar în care să se detalieze în cât timp se pot lua măsuri precum eliminarea pensiilor speciale și în ce termeni.
Principalele declarații făcute de Florin Cîțu:
Cîțu: Am discutat despre principii și programul de guvernare. Am agreat că trebuie să fie un acord al coaliției mult mai în detaliu și am vorbit despre programul de guvernare. Am discutat și despre principiul că premierul e de la PNL. Nu s-a discutat despre nume de persoane.
Reporter: Vă întâlniți și cu PSD?
Cîțu: Bineînțeles. Am spus că ne întâlnim cu forțele democratice din Parlament. Ne întâlnit și cu PSD.
Reporter: Care sunt șansele să se refacă coaliția cu USR și UDMR?
Cîțu: Sunt șanse mari. Am ieșit optimist de la această întâlnire.
Reporter: Despre ce principii s-a discutat astăzi?
Cîțu: Premierul e de la PNL și am vorbit ulterior ca acordul de coaliție pe care-l vom face să fie mult mai în detaliu pentru că în iarnă nu am avut timp să punem la punct toate detaliile.
Reporter: Deci dacă ați vorbit despre faptul că veți reface un acord de coaliție înseamnă că ați decis să refaceți coaliția cu USR, iar astfel nu mai mergeți și la PSD.
Cîțu: Am zis că discutăm despre principii. Dacă mergem înainte, acelea sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm.
Reporter: Care sunt principiile pe care le-ați agreat astăzi?
Cîțu: Am zis că am discutat ca premierul să fie de la PNL, am discutat despre PNRR, despre PNI, dacă susținem PNI și în ce condiții, nu se discută astăzi despre numele persoanelor care vor fi în Guvern.
Reporter: Cei de la minorități au spus că nu vor să refacă coaliția cu cei de la USR. Cum vedeți acest lucru?
Cîțu: Încă nu am vorbit cu domnul Pambuccian, dar voi discuta.
Reporter: Ați avea nevoie și de voturile domnului Pambuccian pentru a se face majoritatea.
Cîțu: Noi am calculat și avem majoritate chiar și fără voturile de la minorități.
Principalele declarații făcute de Dacian Cioloș:
Cioloș: Am discutat în primul rând de ideea de refacere a coaliției, o decizie pe care PNL va trebui să o ia în urma întâlnirilor pe care o să le aibă astăzi și cu cei de la PSD. Noi am spus că dacă începem negocierile pentru refacerea coaliției trebuie să fie un mesaj clar din partea conducerii PNL că dorește acest lucru și că nu negociază cu PSD. Am convenit ca pentru refacerea coaliției să participe la discuții și colegii de la UDMR, pentru a intra astfel în detalii. Detaliile înseamnă că pornind de la programul de guvernare pe care l-am stabilit data trecută să intrăm în stabilirea unui calendar de măsuri pe care să le punem în aplicare. E vorba de un calendar și de timp și de conținut. E important dacă, de exemplu, discutăm despre eliminarea pensiilor speciale să ne punem de acord pe câteva elemente de bază legat de ceea ce înseamnă eliminarea lor pentru fiecare partener, pentru a evita amânări și discuții ulterioare. Am abordat situația la fel și în cazul desființării Secției Speciale. Apropo de programul de guvernare, urgența acum e să luăm măsuri care să ne ajute să gestionăm situația din sistemul de sănătate și cel energetic. Aici ne-am pus de acord ca în zilele următoare, dacă vom începe negocierile, în paralel cu cele pentru formarea Guvernului vom veni în Parlament cu inițiative legislative care să vină ca răspuns la aceste situații de criză, pe care să le discutăm și adoptăm de urgență. Asta va fi și o modalitate de a testa această majoritate. În paralel cu aceste chestiuni, am convenit să discutăm și despre bugetul pe 2022. Am mai vorbit și despre un mod de funcționare a coaliției, atât a deciziilor din Guvern, cât și a deciziilor din Parlament, tocmai pentru a evita pe viitor probleme de tipul celor care ne-au dus în situația de față. Nu am discutat despre nume de premieri, am discutat principii și am acceptat principiul ca premierul să fie de la PNL, dar nu am mers mai departe cu detaliile. (...) Important pentru noi a fost să vedem dacă există dorința refacerii coaliției și am stabilit și pilonii de bază ai negocierilor. (...) Am simțit că există această disponibilitate, dar nu mă mai iau după simțăminte. Până nu văd, nu cred. Le-am spus colegilor de la PNL că așteptăm ca ei să aibă discuția cu PSD, să-și facă calculele, iar până la sfârșitul zilei sau începutul zilei de mâine să vină cu un răspuns pentru a putea decide dacă mergem sau nu mai departe cu negocierile privind refacerea coaliției. (...) Încă suntem în faza exploratorie în care vedem dacă putem reface coaliția.
Reporter: Despre poziția minorităților ce spuneți?
Cioloș: Am înțeles că și fără minorități se poate face majoritatea, dar am toată încrederea că și minoritățile vor susține un astfel de Guvern.